Apasati pe imagini pentru vizualizare
Pestera Gaura Ungurului este situata la 2 km de localitatea Pecinisca de langa Baile Herculane (jud. Caras-Severin). Este sapata in versantul drept al Vaii Salistea (Muntele Domogled), afluent sting al Vaii Cerna, nu departe de satul amintit. Altitudine circa 300 m; 45 m deasupra Salistei.
Are dimensiuni mijlocii, este ascendenta cu portiuni descendente si verticale, fosila, dezvoltata pe un sistem de diaclaze paralele si pe fete de strat de catre apa piriului Saliste la nivel superior, in mare parte sub nivel hidrostatic.
Pestera detine un adevarat record al "intrarilor" pentru dimensiunile sale modeste (240 m lungime). Nu mai putin de patru ferestre, larg deschise, ofera vizitatorilor tot atatea cai de acces in profunzimile pesterii, alcatuita dintr-un labirint de culoare cuprins intre intrarile III si IV. Ele sunt interconectate cu galeria principala a pesterii, ce imbraca forma unei sali largi si inalte. Ramificatiile acesteia se unesc in final, lasand loc la extremitati celor doua puturi de 13,5 si 10 m adancime. Dupa coborarea lor se ajunge la nivelul inferior, reprezentat printr-o galerie concretionata cu numeroase si variate stalagmite, stalactite, coloane, gururi sau perle de caverna.
Sapaturile efectuate in etajul superior au avut ca rezultat atat descoperirea osemintelor apartinand ursului de caverna, cat si a unor resturi de ceramica neolitica.
Pestera calda (13°C in galeria inferioara, in iunie), destul de uscata in zona deschiderilor din cauza curentilor de aer si mai umeda in profunzime.
Prezenta unor colonii de lilieci face ca in guanoul cu pete de mucegai sa se dezvolte o fauna caracteristica, din care mentionam speciile Heteromyza atricomis si Mesachorutes ojcoviensis. Din fauna fosila retinem prezenta ursului de pestera. Gasirea unor fragmente de ceramica din epoca de bronz arata ca sapaturile arheologice ar trebui continuate.
Pestera nu este ocrotita si nici amenajata. Putinii vizitatori intra numai in etajul superior, unde nu este nevoie decit de o lanterna pentru galeriile din fund. Coborirea in puturi necesita, pe linga casca, salopeta si lampa, scari, coarda, pitoane si carabiniere. Timp de vizitare, circa 2 ore.
Pestera Gaura Ungurului este unul dintre cele mai importante obiective turistice din
Valea Cernei, obiectiv pe care nu ar trebui sa-l ratati daca va aflati in
apropiere.
Ti-ar placea sa vizitezi
Pestera Gaura Ungurului
? Daca da, alege una dintre vilele sau pensiunile care au oferte de
cazare Baile Herculane
Coordonate GPS: 44.858363,22.404385
Statiunea Baile Herculane este situata pe vale a Cernei, fiind integrata in Parcul National Valea Cernei – Domogled. A fost atestata documentar in anii 153 e.n.
In perioada romana, statiunea a con
Afluentii bazinului hidrografic ce vin din Muntii Cernei ajung spre varsare sarind peste mari pereti de calcar si formand astfel cascade spectaculoase. In acest fel s-a format Cascada Vanturatoarea.
Cheile Prisacinei se afla situate la 14 km amonte de Baile Herculane, pe soseaua Baile Herculane - Baia de Arama. La capatul celor 14 km se afla un pod de lemn la capatul caruia se zareste marcajul ca
Cheile Corcoaia reprezinta o zona geografica din Romania, declarata rezervatie naturala la nivel national si arie protejata pentru habitat la nivel international (conform IUCN), situata in Munții Meh
Cheile Tasnei se afla situate in versantul drept al Vaii Cernei, la 12 km amonte de statiunea Baile Herculane. De la capatul lacului de acumulare "Sapte Izvoare" se mai merge in jur de 1 km pana la km
Materialele postate pe acest site apartin autorilor si se afla sub protectia Legii Dreptului de Autor.
Preluarea lor se poate face doar cu acordul scris al autorului si cu citarea sursei cu link activ catre
acest site.